Doar practicianul poate furniza indicatii personalizate, adaptate balbaielii si situatiei fiecarui copil. Cu titlu de exemplu, iata cateva dintre regulile elementare care urmeaza sa fie respectate cu strictete.
- A insista asupra dificultatii de a vorbi, nu face decat sa creasca tulburarea copilului. A-i face reprosuri, a-l face sa repete sau a-l sfatui sa vorbeasca incetisor este de evitat. Invers, a face ca si cum “accidentele de vorbire” ale copilului nu ar exista, ii poate da sentimentul ca nu va interesati de problemele sale. Daca este nelinistit, a-i spune ca il veti ajuta il va incuraja.
- Trebuie sa incercati – si nu e usor! - sa fiti un model bun pentru el. Daca vorbiti rar si destins, copilul va incerca sa va imite. Pentru a nu-l lasa cu “blocajul” sau, ajutati-l, dandu-i cuvantul care ii lipseste sau punandu-i calm o intrebare (nu zece!). In final, acordati-i toata atentia dumneavoastra: priviti-l in ochi cand vorbeste si, daca sunteti ocupata, rugati-l sa astepte sa terminati mai degraba decat sa va prefaceti ca il ascultati.
- In ceea ce priveste mediul inconjurator copilului, medicul va va recomanda cu siguranta sa reduceti, timp de cateva luni, presiunea care ii apasa pe umerii fragili: va trebui, de exemplu, sa suprimati cateva activitati sau sa il luati ceva mai devreme de la cresa, sa destindeti relatiile intre frati si, mai ales, sa fiti ceva mai putin exigenta asupra limbajului, la fel ca si asupra altor invataturi.
Nu este vorba, desigur, sa suprimati orice limita…(Veti favoriza alte tensiuni, devenind un “copil rasfatat”.), ci sa ii lasati, pur si simplu, timpul de a creste in ritmul sau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu